Despre packaging

Greșeli majore pe care le facem în depozite

depozit probleme

Greșeli majore pe care le facem în depozite 

Ne aflăm pe blogul unui site dedicat materialelor și soluțiilor de împachetare, elemente esențiale la nivelul unui depozit. Tocmai de aceea, vom discuta cu această ocazie despre organizarea la nivel de depozit, dedicând acest articol celor care lucrează într-un astfel de mediu sau se află la conducerea unui depozit. 

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le putem face? 

Instruirea necorespunzătoare a personalului 

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai în vedere în cadrul unui depozit este chiar personalul și implicit, calitatea instruirii acestuia. Oamenii trebuie să fie mereu la curent cu ultimele proceduri, cu actualizările care apar la aceste proceduri dar și cu toate ghidurile și recomandările companiei cu privire la utilizarea, reutilizarea și reciclarea materialelor.  

Ambalajele voluminoase 

Atât din punct de vedere al costurilor cât și cu privire la sustenabilitate și grijă față de mediu, trebuie să ne asigurăm întotdeauna că ambalajele pe care le folosim sunt potrivite pentru produsele pe care le ambalăm și depozităm. Disproporționalitatea este o problemă majoră care se traduce în costuri mai mari cu materialele, cu reciclarea dar și cu spațiul. 

Stocuri pe care le depozităm inutil 

De multe ori, la nivelul unui depozit, ne încurcă stocurile, produsele, materialele sau ambalajele pe care le depozităm inutil. Și asta pentru că spațiul insuficient reprezintă o problemă reală, în vreme ce materialele de împachetare pot fi reutilizate astfel încât să eficientizăm activitatea la acest nivel, din toate punctele de vedere. Revenim aici la instructajul corespunzător, care poate face minuni în orice situație de acest gen. 

Utilizăm spațiul în mod ineficient 

Ordinea și disciplina sunt două elemente esențiale la nivelul unui depozit. Astfel, trebuie să te asiguri întotdeauna că toate mărfurile sunt la locul lor, că toate materialele de împachetare noi sau reutilizabile sunt depozitate în mod corespunzător, că toate sunt ușor de găsit și, dacă e posibil, există un sistem pentru gestionarea acestora la raft. Cheia unui depozit eficient sunt soluțiile bune de organizare și eficientizarea spațiului. 

 

Categorii de produse

Produsele comercializate de inashop.ro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *